CARAȘ-SEVERIN – Seria de incendii de vegetație a continuat, de marți, până miercuri dimineață, cu alte 10, în urma cărora au fost afectate aproximativ 72 de hectare de vegetație. Asta dintr-un total de 19 misiuni înregistrate de salvatorii cărășeni, celelalte 9 fiind pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu diferite afecțiuni medicale!
Cele 10 incendii de vegetație stinse de pompierii militari cărășeni s-au produs pe raza localităților Reșița (5 intervenții), Ilova, Soceni, Apadia, Valeadeni, Țerova. În urma acestor evenimente, au fost afectate aproximativ 72 hectare de vegetație uscată. Cea mai extinsă suprafață a fost înregistrată în apropierea localității Ilova, unde flăcările au cuprins aproximativ 40 de hectare.
JCS-A.M.
