Caraş-Severin, Romania

Cele aproape 200 de persoane aflate în această situaţie în judeţ şi-au primit abia în data de 27 iulie alocaţia de nutriţie, pe care ar fi trebuit s-o primească cu o săptămână mai devreme.

Petrică Agape, preşedintele Asociaţiei „Inocenţă şi Speranţă“ (AIS), asociaţie care se ocupă de problemele persoanelor HIV seropozitive, trage un semnal de alarmă.

Prin comunicatul trimis ziarului Timpul, Agape subliniază importanţa pe care această alocaţie o are pentru beneficiarii ei.

„Întârzierea plăţii este un lucru grav, deoarece căldura din aceste zile pune în pericol viaţa persoanelor seropozitive. Este vorba despre drepturile acestor oameni. Reprezentantul asociaţiei noastre a discutat atât cu personalul Direcţiei Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei, cât şi cu personalul băncii prin care trebuia să ne primim drepturile. Nu am primit nici un răspuns clar“, se scria în comunicatul semnat de preşedintele AIS.

Astăzi, 3 august, Agape se afla la Sinaia, la o şedinţă în care a ridicat problemele persoanelor seropozitive din Caraş-Severin.

Pe această cale Marius Agape, liderul tinerilor seropozitivi din judeţ, ne-a comunicat faptul că AIS a primit o maşină din partea Federaţiei UNOPA. Această federaţie reuneşte organizaţii similare AIS din întreaga ţară.

Maşina primită este un autoturism Dacia pe care Marius l-a adus astăzi de la Bucureşti.

Tot cu sprijinul UNOPA, pe viitor AIS intenţionează să organizeze pentru tinerii membri ai asociaţiei, două tabere cu durata de şapte zile. Este vorba despre o tabără în Nordul Moldovei şi alta pe litoral.

Din comunicatul trimis de consiliul de conducere AIS, reţinem că tinerii interesaţi să participe la una dintre cele două tabere se pot adresa secretariatului asociaţiei, sunând la nr. de telefon 0720635291.

De asemenea, cei interesaţi se pot prezenta la sediul AIS în fiecare sâmbătă, între orele 10.00-13.00. Înscrierile se fac până în data de 10 august.

Ionel Ivaşcu

[email protected]