REȘIȚA – Gala Laureaților Federației Române de Lupte 2022 a desemnat cei mai buni luptători ai acestui an. Printre aceștia se numără și doi reșițeni!
Evenimentul găzduit de Clubul Agartha a strâns o parte din familia luptelor românești pentru a celebra performanțele anului 2022. Sportivul anului a fost desemnat Alin Alexuc, iar titlul de antrenorul anului i-a revenit lui Petre Cărare.
Laureații categoriei luptători seniori: reșițeanca Alina Emilia Vuc de la Steaua București (categoria 50 kg, bronz la Campionatele Europene, locul 5 la Campionatele Mondiale), Nicu Samuel Ojog (cat. 87 kg, greco-romane, argint la Campionatele Europene), Alexandra Nicoleta Anghel (cat. 72 kg, bronz la Campionatele Mondiale) şi Kriszta Incze Tunde (cat. 65 kg, bronz la Campionatele Europene).
La categoria lupte pe plajă seniori, cei mai buni au fost: Simona Elena Ionescu (cat 60 kg, locul 3 la CM de lupte pe plajă), reșițeanul Vlad Caraş (categoria +90 kg, locul 3 la CM de lupte pe plajă), Adina Irimia (cat. 70 – locul 1 la CM de lupte pe plajă), Cătălina Axente (cat. +70 kg, locul 1 la CM de lupte pe plajă), Ştefania Claudia Priceputu (cat. 50 kg, locul 1 la CM de lupte pe plajă).
JCS-Ștefan Moraru
FOTO: FRL