REŞIŢA – În perioada 17-23 martie a.c., se vor desfăşura, la Iaşi, întrecerile Cupei României la box pentru seniori, ediţia 2014. Printre competitori se va regăsi şi Alexandru Bibiricea, legitimat la Clubul Sportiv Municipal Reşiţa.
Elevul antrenorului George Radu va urca în ringul categoriei 75 kg, având şanse reale să cucerească o medalie.
„În acest an vom fi prezenţi cu un sportiv, Alexandru Bibiricea, care va boxa la categoria 75 kg, faţă de 81 kg, reuşind să se încadreze în categoria care îi poate aduce o medalie strălucitoare, ne-a declarat antrenorul George Radu. Din păcate, Andrei Dragomir este indisponibil, iar Ovidiu Berceanu este angrenat într-o competiţie mondială, ce face cinste boxului reşiţean”.
Marţi, 18 martie a.c., este programat cântarul oficial, iar după-amiază va avea loc prima gală.