REŞIŢA – Abia în aprilie fermierii se vor prezenta la urne pentru a-şi alege reprezentanţii în Camera Judeţeană Agricolă. Timpul insuficient pentru înscrierea Camerelor agricole în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor şi alegerile parlamentare din 9 decembrie sunt cele două motive pentru care Guvernul a decis, în şedinţa de miercuri, să amâne alegerile pentru constituirea Camerelor judeţene agricole.
„Prin (prezenta) OUG se prorogă cu şase luni de la data intrării în vigoare a prezentei, termenul de desfăşurare a primelor alegeri pentru constituirea Camerelor pentru Agricultură, Industrie Alimentară, Piscicultură, Silvicultură şi Dezvoltare Rurală. Prorogarea acestui termen este necesară, deoarece în Legea nr. 122/2012, termenul propus a fost insuficient pentru îndeplinirea formalităţilor privind înscrierea Camerei Agricole Naţionale şi a Camerelor Agricole Judeţene în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor. De asemenea, prin prorogarea termenului se evită suprapunerea alegerilor Parlamentare la aceste Camere“, a fost explicaţia purtătorului de cuvânt al Guvernului.
Camerele agricole private urmează să ia locul celor aflate în subordinea Consiliilor judeţene, care urmează a fi desfiinţate. De organizarea alegerilor se vor ocupa membrii Comitetului Naţional de Iniţiativă pentru Camerele Agricole (CNICA), precum şi cei ai Comitetelor Judeţene de Iniţiativă pentru Camerele Agricole (CJICA), organisme deja înfiinţate.
Roxana Bălan Nafiru
