Pentru funcţia de preşedinte al forului naţional candidează Cristian Gaţu, Robert Licu şi Mihail Marinescu. Iar pentru un loc în Consiliul de Administraţie al F.R. de Handbal va lupta şi Ion Zamfirescu, directorul executiv al Clubului Sportiv U.C.M. Reşiţa. La şedinţa de alegeri, care va avea loc la Sala Amfiteatru a Hotelului Turist din Bucureşti, va fi prezent şi Gheorghe Năsturel, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Handbal Caraş-Severin.
Conform statutului, votul va fi secret. Iar dreptul de a-şi exercita opţiunea va reveni doar reprezentanţilor structurilor sportive afiliate la F.R.F.
