CARAŞ-SEVERIN – În acest scop strânge rândurile, atrăgând noi membri, printre care Doina Frunzăverde.
Conducerea filialei judeţene a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor – Ionela Kovacs şi Ioan Ţundrea – a organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia au prezentat şi noul membru, votat în unanimitate de către Biroul Permanent Municipal, unde Doina Frunzăverde şi-a depus adeziunea. „E o perioadă de muncă pentru alegerile parlamentare. Ne dorim o competiţie elegantă, pe măsura funcţiilor de parlamentar, fără atacuri la persoană. Venirea doamnei Frunzăverde în partid a fost fără frustrări sau nemulţumiri, iar votul a fost unanim“ a explicat Ionela Kovacs, preşedintele ALDE Caraş-Severin.
Despre ţinta pe care partidul şi-a propus-o la alegerile din decembrie, Ioan Ţundrea a explicat că e vorba de „10-15% procent pe Caraş-Severin şi cea de a treia forţă în Parlament la nivel naţional“. Despre decizia avută, Doina Frunzăverde a explicat că „am decis cu toată convingerea să fac politică, dorim să profesionalizăm Parlamentul şi, dacă noii mei colegi şi cetăţenii judeţului vor dori asta, voi fi un parlamentar prezent şi activ şi voi face ca vocea Caraş-Severinului să fie auzită la Bucureşti“.