REȘIȚA – Echipa Agenției de Dezvoltare Reșița, condusă de primarul Ioan Popa, a participat la „Expo Real 2024 – International Trade Fair for Porperty and Investment“ care s-a desfășurat în perioada 7-9 octombrie la München. Reșița a făcut parte din standul Transylvania Evolution, împreună cu Oradea și Cluj-Napoca!
„Suntem într-o strânsă colaborare cu reprezentanții celor două municipii în ce privește promovarea orașelor noastre în vederea atragerii de investiții străine. O prezență constantă la astfel de evenimente este modalitatea prin care poți să ajungi în vizorul investitorilor germani și nu numai. La târgul de la München au participat investitori olandezi, austrieci, englezi care au intenția de a investi în Europa de Est“, a precizat Ioan Popa.
Târgul a fost vizitat de peste 40.000 de persoane din 75 de țări și regiuni, potrivit organizatorilor.
FOTO: PMR