În aceeaşi situaţie se află şi mai multe persoane din imobilul respectiv, care au vândut dreptul de folosinţă asupra apartamentelor. Potrivit viceprimarului Vintilă, cinci dintre chiriaşii rău-platnici au fost acţionaţi în instanţă, dosarele au fost soluţionate şi urmează evacuările. Astfel, se vor putea soluţiona pozitiv cel puţin cinci cereri de locuinţă din cele câteva sute, existente în momentul de faţă la Primărie.
Actualii chiriaşi sunt, în marea lor majoritate, beneficiari ai venitului minim garantat, iar dacă vor încerca să-şi achite măcar o parte din datorii vor fi salvaţi de la evacuare. În acelaşi bloc, situat în cartierul Şesu-Roşu, în care locuiesc aproximativ 100 de persoane, există şi cazuri de nerespectare a clauzelor contractuale. Mai mulţi dintre chiriaşi s-au apucat să facă afaceri cu locuinţe, prin vânzarea dreptului de folosinţă asupra apartamentului. În aceste condiţii, contractele de închiriere vor fi reziliate.
