CARAȘ-SEVERIN – Ascultând cuvintele lui Gabriel Olariu, investitorul de la Aeroportul Caransebeș, șeful județului, Romeo Dunca, și-a amintit de ajutorul pe care i l-a oferit Sorin Frunzăverde pentru Muntele Mic!
După cum ați putut citi în Jurnal CS și pe CAON, proiectul care oferea șansa unei finanțări europene pentru Aeroportul „Banat“ din Caransebeș a primit cu greu girul aleșilor județului, deși nu trebuiau decât să aprobe unirea în Cartea Funciară a două parcele. După multe încercări ale investitorului Gabriel Olariu de a-i convinge pe aleșii județului că va plăti redevența restantă, inclusiv datoria preluată de la vechiul operator, și că este implicat în afacere cu întreaga familie.
Romeo Dunca își amintește: „Este exact situația pe care eu am încercat-o în momentul în care am venit și am spus: Domne, dați-mi garanția, asociați-vă vizavi de investiția de pe Muntele Mic, cu un mic procent ca să am eu confortul psihic că sunteți de aceeași parte cu mine. N-aveam nevoie de acei 80 sau 90 de mii de euro ca să fac investiția de pe Muntele Mic. Și dl Sorin Frunzăverde – fie iertat! –, aici de față cu dl secretar au spus: Da, facem asta! Și a fost suficient, și astăzi județul beneficiază! Chiar dacă în răutatea multora din cei prezenți aici în sală (la ședința ordinară a Consiliului Județean – n.r.) care se uită și au tot spus de Dunca și Muntele Mic, o mare parte din cetățenii județului se bucură de acest lucru. Eu zic că este aceeași situație și haideți să-i dăm domnului investitor liniștea morală că cel puțin suntem de acord și că așteptăm ca dânsul să greșească față de promisiunea făcută, și să vedem cum o să-l pedepsim cu ocazia unei alte cereri“.
Consilierul județean Gabriela Stuparu nu și-a putut stăpâni reacția, vociferând: „Păi noi îi dăm liniștea morală domnului Olariu, și dânsul ce ne acordă?“. Răspunsul a venit tot de la șeful județului, care a replicat: „80.000 de lei avem deja în cont“, bani pe care Olariu îi plătise în dimineața acelei zile.
JCS-Antoniu Mocanu