Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – „Bomba“ a fost dezamorsată de jandarmi, după ce aceasta a fost văzută plimbându-se prin mai multe locuri publice din oraş, deşi fusese confirmată pozitiv cu SARS-Cov-2. Oamenii legii informează că au identificat adolescenta de 16 ani, domiciliată în Reşiţa, care nu a respectat măsura carantinării!

„Miercuri, 21 octombrie, jandarmii cărășeni s-au autosesizat și au legitimat pe Calea Timișoarei o tânără, iar în urma verificărilor s-a stabilit faptul că aceasta trebuia să respecte măsura privind carantinarea la domiciliu. Pentru siguranța cetățenilor, dar și a tinerei, la fața locului a fost solicitat un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Caraș-Severin, pentru a transporta persoana la spital. Pe această cale adresăm rugămintea tuturor părinților să manifeste o atenție deosebită privind respectarea măsurilor de izolare, distanțare socială și purtarea măștii, astfel încât să diminuăm pe cât posibil riscurile la care pot fi supuși copiii noștri“, subliniază jandarmii cărăşeni.

JCS-A.M.