Caraş-Severin, Romania

Adevărul i-a răsplătit pe cei mai norocoşi abonaţi din luna aprilie. Câştigătorii „Premiilor de fidelitate” au primit câte 150 RON, bani pe care (aproape) fiecare îi va împărţi cu familia.

„Am aflat că am câştigat ieri (miercuri – n.r.), chiar de ziua mea de naştere. Mi-au dat lacrimile de surpriză… Am plâns, am râs… a fost nemaipomenit! A fost cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi de ziua mea” – mărturiseşte, vizibil emoţionată, Emilia Hornea. Alături de Nada Nescovici, ea a câştigat pentru a doua oară cu „Premiile de fidelitate”. Şi va continua să participe la concurs, să se aboneze la Adevărul şi să citească zilnic ziarul preferat.

Aşa vor face şi ceilalţi premianţi pentru că „ne place tot la Adevărul. Eu nici nu mă uit la alte ziare!” – spune Marioara Kallap. „Aveţi informaţii din toate domeniile. De aceea vă cumpărăm, pentru că ne place ce scrieţi” – completează Ileana Cozma.

 

FACT-BOX

Micul câştigător

Teodor Nădăşan, alintat Tedi, are şapte ani şi este cel mai tânăr dintre câştigătorii „Premiilor de fidelitate Adevărul” pe luna aprilie. Învaţă, în clasa I, la Şcoala din Cuied, localitate unde locuieşte împreună cu părinţii. Bunicii din Arad sunt cei care i-au trecut numele pe talonul de participare la concurs şi, iată, au fost inspiraţi. Cu premiul câştigat, Tedi ar dori să-şi cumpere o bicicletă, dar, dacă se gândeşte mai bine, va pune banii la bancă pentru a se înmulţi, până când va creşte mare. Vrea să se facă fotbalist pentru că iubeşte sportul cu balonul rotund, fiind fan al echipei Rapid.

D.D.