Caraş-Severin, Romania

Protestul grefierilor este susţinut şi de magistraţi. „Nu e posibil ca un grefier care are toate gradele să aibă doar un salar de 12 milioane de lei vechi, iar unul începător patru milioane. Un judecător nu-şi poate desfăşura activitatea fără grefier. Ei nu au liber sâmbăta ori duminica pentru că toţi le cerem muncă multă şi făcută bine. Ei nu vor salarii imense ci salarii corelate şi corecte“, ne-a declarat judecătorul Daniela Deteşan, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Caraş-Severin. În plus, strategia de reformă în Justiţie prevede că grefierii cu studii superioare vor prelua şi sarcinile administrative ale judecătorilor. Adică li se va dubla munca. Cristina Popa, liderul sindicatului DEMO ne-a spus că protestul va continua până li se rezolvă cererile.
Greva magistraţilor
Nu numai grefierii sunt de ieri în grevă ci şi judecătorii. Aceştia protestează jumătate de oră pe zi, în şedinţele care se ţin, pentru că legi importante precum Codul de Procedură Penală, Codul de Procedură Civilă şi Statutul Judecătorilor şi Procutorilor, au fost modificate fără consultarea Consiliului Superior al Magistraturii.
„Nu e corect ca în afara cadrului judiciar şi a principiului autorităţii lucrului să mai existe şi o autoritate administrativă care să controleze o hotărâre irevocabilă a judecătorului. Nu înţelegem de ce se dau asemenea legi, care bulversează şi nu ne uşurează deloc situaţia“, ne-a mai spus dna Deteşan. Mai exact, magistraţii sunt supăraţi că hotărârile judecătoreşti vor fi controlate şi administrativ, trecându-se peste autoritatea de lucru judecat, iar cele care sunt considerate că s-au dat incorect, dintr-un motiv sau altul, atrag răspunderea judecătorului.