SLATINA TIMIȘ – Partida retur dintre ACS Slatina-Timiș și CSO Turceni s-a încheiat 1-1, după ce cărășenii au pierdut la limită în tur (0-1) și astfel au ratat șansa promovării în Liga 3! Formația pregătită de Adrian Neagu va continua în sezonul viitor în Liga 4!
Sorea a deschis scorul în minutul 7 pentru olteni, după o gravă eroare a portarului gazdelor, iar golgheterul Ligii a IV-a Caraș-Severin, Adrian Neagu, a egalat pentru Slatina-Timiș în minutul 74.
Meciul a avut de toate: Marițescu, de la Slatina-Timiș, Trică și Olteanu, de la Turceni, au fost eliminați, iar portarul Cristi Copocean și-a răscumparat greșeala de la golul gorjenilor, apărând un penalty. În finalul meciului, Adrian Neagu a executat o lovitură liberă, dar portarul advers a intervenit și a evitat golul care ar fi dus meciul în prelungiri.
„Un meci de luptă, un meci în care am sperat și am trăit frumos până în ultima secundă, dar, din păcate, atât am putut. Cred că puteam mai mult, dar n-am avut șansă. În final, acea lovitură liberă a contat foarte mult și pentru această calificare. Acesta a fost atuul meu, execuţia din lovitură liberă. Norocul n-a ținut însă cu noi. Barajul a fost o experiență plăcută, deși n-am reușit promovarea, cred că ne întărește pe viitor. Putem să învățăm din greşelile făcute în acest meci de baraj.”, a spus Adrian Neagu, antrenorul-jucător la ACS Slatina Timiş.
JCS-Ștefan Moraru