Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Fetele antrenate de Daniel Amariei vor juca duminică, 18 aprilie, de la ora 11:00, împotriva echipei Carmen București. Jocul se va disputa pe stadionul din Lupac!

Banat Girls este pe locul 5, cu 7 puncte și se luptă pentru rămânerea în Liga 1, iar Carmen București este liderul play-out-ului, cu 16 puncte. Cu toate acestea, antrenorul reșițencelor speră ca elevele sale să obțină toate cele trei puncte în confruntarea de duminică.

„Vom juca primul meci din play-out pe teren propriu, dar nu putem spune teren propriu, având în vedere că meciul se va disputa la Lupac. Ne așteaptă un meci foarte greu împotriva formației Carmen București, echipă care în turul campionatului ne-a bătut categoric. Pot spune că sunt foarte mulțumit de cum s-au pregătit fetele în această întrerupere de campionat și pe această cale țin să-i mulțumesc și lui Lucian Dobre, care a făcut o treabă minunată și a dorit să ne ajute. Aici este valabilă acea vorba, prietenul la nevoie se cunoaște. Se vede un plus de moral la fete și sper ca toate aceste aspecte bune să ne ajute și în teren, iar duminică să luăm toate cele trei puncte. Nu avem alta variantă, nu mai avem absolut nimic de pierdut. Am schimbat și sistemul de joc, vom juca ultraofensiv. Vrem să luptăm până la ultima picătură de energie și aici îmi mențin părerea că locul nostru este în Liga 1”, a declarat Daniel Amariei, antrenorul echipei ACS Banat Girls Reșița.

JCS-Ștefan Moraru