Accidentul a avut loc luni seara, la combinatul Mechel Steel din oraşul de pe Valea Bistrei. În jurul orelor 23.00, o explozie a zguduit hala cuptoarelor de topire a oţelului. Un bărbat de 47 de ani şi-a pierdut viaţa şi alţi doi colegi au fost grav răniţi. În acel moment, pe platforma cuptoarelor se aflau aproximativ 30 de siderurgişti, ce tocmai intraseră în schimbul trei.
Tragedia s-a petrecut în doar câteva secunde la un cuptor de aliere a oţelului, în clipa în care cei trei electrozi de inducţie au scăpat în oala de topire. A urmat o deflagraţie puternică, în care şeful de tură, în vârstă de 47 de ani, a murit pe loc, carbonizat. Alţi doi colegi au fost răniţi, unul dintre ei fiind în stare deosebit de gravă, cu arsuri pe aproximativ 50% din suprafaţa corpului, precum şi pe căile respiratorii.
În urma exploziei, fumul şi gazele au umplut toată hala. Marţi, la faţa locului o echipă, condusă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş, a stabilit exact cum s-a întâmplat evenimentul şi continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor acestuia.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în secţia Oţelăria Electrică, în schimbul III, în jurul orelor 23.00, după ce s-a evacuat şarja din cuptorul electric de topire, oala cu oţel de aproximativ 94 de tone a fost deplasată cu macaraua la instalaţia LF (metalurgie în oală) pentru a fi încălzită şi pentru a se putea lucra cu şarja. După circa 5-8 minute, s-a produs o explozie puternică în oală, ce i-a surprins pe platformă pe inginerul şef de schimb, Luchi Ioan D., de 44 ani, din Oţelu Roşu, care a decedat, precum şi doi muncitori oţelari: Aurică B., de 49 ani, din localitate, care a suferit arsuri de gradul III pe faţă, torace şi braţe şi Trăilă L., de 38 ani, din comuna Obreja, care a suferit arsuri pe 50-70% din corp.
Cei doi muncitori au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Municipal Caransebeş iar ulterior la Clinica de arsuri, chirurgie plastică şi reparatorie din municipiul Timişoara.
Potrivit IPJ Caraş-Severin, ancheta continuă sub coordonarea prim-procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin, pentru a stabili cauzele şi împrejurările care au condus la producerea evenimentului.