CĂVĂRAN – Accidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 7 și 10 minute, pe DN 6, la fața locului sosind pompierii militari și echipajele SMURD din Caransebeș!
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, traficul este oprit pe DN 6 Caransebeș – Lugoj, pe raza localității Căvăran, județul Caraș–Severin, pentru cercetarea împrejurărilor în care un autoturism a părăsit partea carosabilă, lovindu-se un imobil. În urma accidentului au rezultatul decesul conducătorului auto și rănirea alor patru pasageri. Aceștia au fost aduși la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș!
„La data de 12.04.2026, în jurul orei 07.11, polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 6, la intrarea în localitatea Constantin Daicoviciu. Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 07.11, un autoturism care se deplasa din direcția Lugoj – Caransebeș, într-o curbă la dreapta, ar fi părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un imobil situat pe partea stângă a sensului de deplasare. La fața locului au intervenit și echipaje ale ambulanței, care au acordat îngrijiri medicale victimelor.”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin.
