Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Un accident rutier produs în municipiul Caransebeş, între două autoturisme, cu şapte victime, a fost anunţat la 112, puțin după ora 16!

A fost activat Planul Roşu, iar la faţa locului a intervenit Detaşamentul de Pompieri din Caransebeş, cu un echipaj de descarcerare, un echipaj EPA SMURD, două ambulanţe şi o autospecială pentru transport şi victime multiple.

În accidentul produs pe strada Nicolae Bălcescu, în apropiere de intersecția care duce spre Reșița, au fost implicate un Volkswagen Golf şi unul Passat, în care se aflau cinci, respectiv două persoane.

Victimele erau conştiente, au primit îngrijiri medicale, nu erau încarcerate. Au fost scurgeri de carburant pe carosabil și pompierii au curățat drumul.

JCS-A.M.