Aducerea pe lume a unui copil presupune atât o bucurie enormă pentru părinţi, dar şi o responsabilitate la fel de mare. Din nefericire numărul abandonurilor şi al agresiunilor creşte parcă pe zi ce trece: tot mai mulţi copii abandonaţi sau maltrataţi de proprii părinţi.
Nici în Reşiţa situaţia nu diferă cu mult. Chiar dacă numărul abandonurilor nu este atât de ridicat precum în alte judeţe şi cu toate că a mai scăzut în ultimii ani, acesta rămâne un fenomen ce nu trebuie ignorat.
La Spitalul Judeţean Reşiţa, în anul 2007 au fost abandonaţi opt bebeluşi la secţia de nou-născuţi şi alţi cinci la pediatrie, iar în primele luni ale acestui an s-a înregistrat deja un caz de abandon în rândul nou-născuţilor.
În total sunt 14 copii a căror soartă stă în mâinile asistenţilor maternali. Spunem asta deoarece aceasta este soarta copiilor abandonaţi: sunt preluaţi de asistenţii maternali. Şi, totuşi, cine sunt mamele care ar putea fi capabile să îşi abandoneze propriul copil?
Conform spuselor Oanei Ilici, asistent social în cadrul Spitalului Judeţean: „în cele mai multe cazuri mamele fug pur şi simplu după ce nasc. Parcă nu mai vor să ştie nimic de propriul bebeluş. Nu există un tipar al acestor femei. Au vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani şi fac parte din toate categoriile sociale. Şi cu 2-3 clase, din mediul rural, dar şi cu facultate“.
Iar, în cazul în care mama nu îşi ia tălpăşiţa, dar tot nu îşi doreşte să păstreze copilul, primeşte consiliere atât din partea domnişoarei Ilici şi în cazuri speciale chiar din partea psihologilor.
„Chiar cu sfaturile şi consilierea primită mamele tot renunţă“, a concluzionat Ilici. Şi totuşi, ce poate determina o mamă să renunţe la propriul copil? Nici banii, nici familia şi nici orice altă scuză nu reprezintă un motiv întemeiat.
Doina Rolea