Începând de luni, 739 de elevi cărăşeni vor susţine cea de-a II-a sesiune a examenului de Bacalaureat. Seria probelor începe cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi în limba maternă.
În 24 şi 25 august este programată evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă modernă, în 26 şi 27 august, tinerii vor susţine proba de evaluare a competenţelor digitale, în 30 august, proba scrisă la Limba şi literatura română iar în 31 august la Limba şi literatura maternă. Cea de-a II-a sesiune a Bacalaureatului va continua şi în luna septembrie, data de 1 fiind rezervată probei obligatorii a profilului iar în 2 septembrie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării.
Rezultatele finale vor fi afişate în data de 5 septembrie, până la ora 16.00 iar depunerea contestaţiilor poate fi făcută în aceaşi zi între orele 16.00 şi 20.00. Chiar dacă pentru probele orale au fost rezervate 18 unităţi de învăţământ, probele scrise vor fi susţinute într-un singur centru de evaluare judeţean, Liceul Teoretic „Traian Vuia“ Reşiţa.
Lucrările scrise vor fi corectate în cadrul Liceului de Artă „Sabin Păuţa“ acesta fiind centrul zonal iar candidaţii proveniţi din alte localităţi au posibilitatea de a se caza la căminele Liceului Teoretic „Traian Vuia“, Grupului Şcolar Construcţii Montaj şi la Colegiul Economic al Banatului Montan, din municipiul nostru. Până în data de 3 septembrie, măsurile de ordine publică vor fi asigurate la Centrele de Examen iar din 30 august până în 8 septembrie acestea se vor asigura la Centrul Zonal de Evaluare.
De asemenea în perioada 5 – 8 septembrie, jandarmii vor asigura paza la Centrul de Contestaţii. Pe parcursul desfăşurării examenului de Bacalaureat jandarmii vor asigura paza lucrărilor scrise în timpul transportului la centrele de examen şi la cele de evaluare, paza transportului de la centrul zonal de evaluare la centrul de contestaţii, asigurarea permanentă a unei patrule auto cu efective de jandarmi în zona perimetrului unităţilor de învăţământ menţionate în scopul prevenirii tulburării ordinii publice.
Lavinia Predescu
