Caraş-Severin, Romania

PETROȘNIȚA – Cel mai probabil, incendiul ar fi pornit de la un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile aflate în apropiere!

Aseară, în jurul orei 22.00, pompierii militari din Caransebeș au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unei familii din satul Petroșnița, aparținător de comuna Bucoșnița. „La fața locului s-a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, încadrate cu două echipaje de militari profesioniști și o autospecială SMURD. În urma evenimentului au ars aproximativ 10 mp din acoperiș. Din cercetările efectuate, cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind coșul de fum amplasat sau neprotejat termic corespunzător față de materialele combustibile din apropiere. Nu s-au înregistrat victime.“, transmite ISU „Semenic“.

În total, în 24 de ore, de miercuri dimineață până joi dimineață, salvatorii cărășeni au intervenit pentru gestionarea a 14 situații de urgență produse în județ. Iar echipajele SMURD au intervenit în 13 cazuri, pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a unor persoane cu diferite afecțiuni medicale.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu