Compania pentru care lucrează „bavarezul“, cum îi place să se autodescrie, produce soft-uri educaţionale. Iar când ziua de lucru s-a încheiat, se regăseşte în preajma chitarei şi a muzicuţei. Materiale audio are cât pentru un album întreg, care deocamdată există doar în planurile lui Markus.
Tributul muzicii
„Ca să faci muzică, trebuie să simţi muzica, să ai dispoziţia şi timpul necesar pentru a compune. Uneori ajungi la deznodământ mai repede, alteori mai greu. Starea de moment şi ideile care vin de nu ştiu unde, mă fac să compun muzică“, ne-a spus cantautorul înaintea concertului susţinut luni, primul din miniturneul reşiţean care va mai cuprinde o apariţie vineri seara. Două concerte de aproximativ două ore, formate din trei părţi. Una de rock, pop & blues de anii ’80, una din piese proprii în limba engleză, bavareză şi piesa în limba română „La suflet“ şi o parte Irish folk.
La primele apariţii în România, muzica lui Markus creează o atmosferă prietenească, cu public cald aplaudând un artist care cântă numai din plăcere. La cei 42 de ani pe care nu i-ai crede, bavarezul născut, crescut şi trăind în Munchen cântă simultan voce, chitară şi muzicuţă.
Un „om orchestră“, ar spune unii. „În copilărie, am învăţat să cânt mai întâi la flaut, apoi la acordeon. Aveam 13 sau 14 ani, când părinţii mi-au făcut cadou o chitară. Pe atunci cântam împreună cu fratele meu geamăn Andreas, ambii la acordeon. Părinţii au vrut un duet acordeon-chitară şi, din fericire, eu am fost chitaristul“, îşi aminteşte zâmbind.
Muzică bună
De-atunci, anii au trecut. Cele două spectacole care-l aduc pe Markus Nagy la Reşiţa sunt urmarea prieteniei dintre soţia sa, Anişoara, şi Ovidiu Roşu. La început, a fost o idee, apoi o invitaţie, iar mai apoi concertele care-au făcut audienţa să aplaude şi să fredoneze refrene de demult.
A nu ştiu câta dovadă, dacă mai era cazul, că muzica bună nu „moare“ niciodată. Markus cântă şi, după ropotele de aplauze, se pare că o face bine…
Ionel Ivaşcu