Arad - Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară (DDAC) Arad a fost premiată de Agenţia Naţională pentru Romi din cadrul Guvernului României pentru „cele mai multe proiecte derulate pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor din Regiunea Vest”. DDAC Arad se află pe un loc fruntaş în această privinţă şi la nivel naţional, nu doar regional.
„Acest premiu ne onorează” – spune, cu modestia-i caracteristică, Etelca Nagy, director al instituţiei. Ea se află la conducerea DDAC din 1994, iar din 1998 a derulat nu mai puţin de şapte proiecte vizând integrarea socio-profesională a romilor. Valoarea acestor proiecte se ridică la aproximativ 900.000 de euro, finanţarea fiind distribuită pe mai multe domenii de activitate: infrastructură, locuinţe sociale, reparaţii locuinţe, calificare profesională şi, în special, îmbunătăţirea situaţiei şcolare a copiilor romi.
„Este foarte important să contribuim la dezvoltarea acestei etnii pentru că este comunitatea care are cea mai mare nevoie de sprijin, este comunitatea care trăieşte în condiţiile cele mai defavorizate, creind adevărate pungi de sărăcie în Arad. Noi încercăm să descoperim şi să dezvoltăm resursele interne ale comunităţii şi să cooptăm comunitatea în realizarea unor proiecte.
Cred că succesul proiectelor noastre se explică tocmai prin faptul că membrii comunităţii rome din Arad au acceptat să-şi aducă contribuţia în activităţile pe care le-am derulat împreună” – conchide directorul DDAC.
D.D.
