„Conflictul a atins paroxismul atunci când cetăţeanul a tras prin uşa de la baie, unde se ascundea consoarta, rănind-o în piciorul drept“, a precizat ag. Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei cărăşene. Cercetările poliţiştilor au demarat luni dimineaţa, în jurul orei 8.30, când la Poliţia municipiului de pe Timiş şi Sebeş a sosit o sesizare telefonică.
Sesizarea a fost făcută de către personalul medical al Spitalului Municipal Caransebeş, care a anunţat faptul că la secţia primiri urgenţe a fost adusă o femeie în vârstă de 47 de ani, care prezenta o plagă împuşcată în gamba dreaptă. Medicii au precizat şi că femeia, Olga Ş., a declarat că a fost împuşcată în picior chiar de soţul său.
Echipa operativă deplasată la locuinţa femeii a constatat, în urma cercetărilor, că, pe fondul consumului de alcool şi a unor certuri în familie, Romulus Ştefan, în vârstă de 53 de ani, a folosit o armă confecţionată artizanal cu glonţ. Acesta, după ce şi-a alergat nevasta prin casă, a tras asupra ei, prin uşa de lemn a toaletei, provocându-i leziuni la piciorul drept. „În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, cercetările fiind continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin“, a mai precizat ag. Ancuţa Cărbunaru.
Bărbatul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, şi ieri a fost prezentat Tribunalului Caraş-Severin cu propunere de arestare preventivă. „După aproximativ 33 de ani petrecuţi alturi de femeie, cum dracu’ să nu-mi pară rău“, a declarat cu jumătate de gură Romulus Ştefan, în momentul când a fost adus la tribunal.
„Dosarul are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uzul nejustificat de armă letală. Este vorbat despre o urmare a unei altercaţii, în urma căreia Romulus Ştefan a folosit arma pe care o deţinea, provocându-i soţiei o plagă, în urma căreia femeia a fost internată în spital“, a precizat Valentin Cârstea, procurorul şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
Flavius Rotariu

