Caraş-Severin, Romania

Până la data de 1 iunie 2011, datorită faptului că legea permitea acest lucru, exista o convenţie între Prescom şi Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, conform căreia călătoria a zeci de reşiţeni aflaţi în această situaţie era decontată de instituţia din subordinea Ministerului Muncii. Acum însă, acest lucru e imposibil.

„Am prezentat pe tramvai această legitimaţie cu ştampila Prescom, cu fotografie şi tot ce trebuie. Numai că mi s-a spus că nu mai sunt valabile. De aceea am venit la dvs să vă cer sprijinul în numele tuturor aflaţi în situaţia mea“, a spus Norbert Protocsil.

Vizavi de această situaţie, Ionela Kovacs, directorul punctului de lucru al Spedition Ro-a Tir, firma care se ocupă acum de transportul în comun din Reşiţa, ne-a spus: „Nu mai sunt valabile, pentru că existau în baza unui acord semnat între Casa de Pensii şi Prescom, iar acum din dispoziţia conducerii Casei de Pensii nu se mai decontează. Am informat cetăţenii despre această situaţie prin lipirea de afişe în mijloacele de transport. Avem discuţii cu CJP-ul, dar mai mult nu pot spune“.

În replică, Maria Tudor, directorul adjunct al CJP Caraş-Severin, invocând argumente legale, răspunde: „Nu poate fi vorba despre o dispoziţie a conducerii CJP, ci doar de prevederile legale ce nu pot fi eludate. Legea spune clar că decontările le putem face exclusiv către o societate cu capital de stat. În caz contrar, se poate face de la bugetul administraţiei locale“.

Anca Preda