Caraş-Severin, Romania

Femeia a invitat-o pe „binevoitoare“ în casă, numai că aceasta, profitând de faptul că a rămas nesupravegheată, a sustras dintr-un sertar un portofel în care se aflau 500 de lei.

Poliţiştii efectuează cercetări în vederea identificării persoanei, în cauză fiind întocmit un dosar de furt. „Atragem încă o dată atenţia tuturor cetăţenilor să nu se încreadă în astfel de persoane şi mai ales să nu le invite în casă“, a precizat ag. Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al poliţiei cărăşene.