Caraş-Severin, Romania

În data de 18 martie, în jurul orei 19.30 poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Naidăş au observat mai multe colete voluminoase, iar la cercetarea zonei au depistat, ascunse în tufişuri, doi bărbaţi. Cei doi au fost conduşi la sediul sectorului pentru verificări, iar coletele suspecte au fost ridicate.

B.N.G., de 26 de ani, şi L.M., de 23 de ani, au declarat poliţiştilor de frontieră că au observat pe câmp coletele şi intenţionau să le transporte la ei acasă. Cercetările au stabilit că în colete se aflau 50.000 ţigarete cu timbre sârbeşti, în valoare de 12.500 de lei, care au fost confiscate, iar celor două persoane le-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală.

Cei doi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecatoria Oraviţa, în vederea luării măsurilor legale.

Flavius Rotariu