Caraş-Severin, Romania

Trenurile care au pornit înainte de ora 8.00, au staţionat pe parcurs şi au avut întârzieri. Pagubele estimate de administraţie vor ajunge la circa 100 de milioane de lei. Sindicaliştii de la calea ferată au declarat că, dacă în termen de cinci zile nu va fi semnat contractul colectiv de muncă, vor declanşa greva generală în care vor asigura circulaţia doar a o treime din trenuri.

Pe raza Regionalei CFR Timişoara nu au circulat 53 de trenuri de călători şi 12 de marfă. Preşedintele filialei Caransebeş a Federaţiei Mişcare-Comercial, Mitică Apostu, a declarat că protestul are loc pentru că nu au fost semnate contractele de muncă la CFR Călători şi CFR Infrastructură.

„Contractele colective de muncă au expirat la 31 ianuarie, iar noi am avut mai multe runde de negocieri. Potrivit programului de protest, în gara Oraviţa au fost oprite trei trenuri de călători, în Orşova unul, în Băile Herculane un alt tren, la fel şi în Reşiţa, cinci în Caransebeş şi trei în Lugoj. Noi am anunţat, încă de la ora 6.30, toate staţiile CFR pe Regionala Timişoara cu privire la acest protest. Nu am oprit călătorii în gări mici, lipsite de condiţii pentru un minimum de confort. Şeful de tren a informat călătorii, care au dat dovadă de înţelegere. Nu am avut nici o solicitare pentru restituirea costului biletelor. Din nefericire, hotărârea oamenilor este aceea de a merge până la capăt, la greva generală, în cazul nesoluţionării cererilor“, a mai precizat Apostu.

Sindicaliştii de la CFR Marfă nu participă la greva de avertisment întrucât aceştia au semnat, în 16 februarie, noul Contract Colectiv de Muncă valabil pentru anul 2011, care prevede protecţie pentru salariaţii care urmează să fie disponibilizaţi.

Flavius Rotariu