Caraş-Severin, Romania

După o lună de zile de cantonament, efectuat în staţiunea timişeană Buziaş, 11 dintre componenţii Secţiei de Atletism a C.S.M.-Universitatea Reşiţa vor reveni acasă, în cursul zilei de astăzi. Antrenorii Iosif Măzăran şi Rudolf Csunderlik i-au avut la dispoziţie pe următorii sportivi: Marius Cocioran, Doru Ursu, Narcis Mihăilă, Stelian Băicuş, Robert Laţcu, Alexandru Ciobanu, Iosif Ciocu, Vetuţa Rotaru, Andreea Craia, Lidia Gomboţi şi Gina Potoroacă. Iar programul de pregătire a avut drept scop, în principal, acumulări fizice şi asigurarea unei forme maxime pentru Campionatele Naţionale de marş de la Reşiţa, programate sâmbătă, 19 martie a.c. Întreceri ce vor fi găzduite de municipiul Reşiţa, pentru a V-a oară, consecutiv.

„Suntem la finalul unui stagiu important de pregătire, ne-a precizat prof. Iosif Măzăran. Revenim acasă cu dorinţa de a ne realiza obiectivul la Campionatele Naţionale de marş pentru juniori, tineret şi seniori, de la sfârşitul săptămânii. Adică să cucerim patru-cinci medalii individuale şi pe echipe, dintre care două chiar de aur. Mai ales că avem avantajul că suntem gazde. Pe perioada în care ne-am aflat la Buziaş am pus accent, pe rulaje de 20-25 de km, la antrenamentele de dimineaţă, şi pe alergări montane, prin pădure, după-amiaza. Totodată, de două ori pe săptămână am programat şedinţe specifice, pentru perfecţionarea curselor de concurs“.

Referitor la modul în care marşăluitorii au răspuns programului impus de tehnicieni, dar şi la eventualele probleme de sănătate, prof. Măzăran a mai adăugat: „Sportivii au avut o atitudine pozitivă, deşi nivelul şedinţelor de pregătire a fost unul ridicat. Deci, nu avem ce să le reproşăm. La capitolul sănătate, ne-am confruntat, încă înainte de a ajunge la Buziaş, începând cu stagiul de la Băile Herculane, cu serioase probleme. Ce s-a întâmplat? Una dintre fete a făcut pojar. Au urmat toţi ceilalţi sportivi, mai puţin Marius Cocioran. Drept urmare, în cele trei luni de zile, fiecare a pierdut 10-12 zile de pregătire. Dar, am convingerea că am recuperat şi aşteptăm cu încredere campionatul naţional. Sperăm ca şi Gina Potoroacă să fie în formă maximă, după uşoara întindere suferită la tendonul lui Achile. Vreau să vă mai spun că aici, la Buziaş, am beneficiat de condiţii foarte bune de cazare şi de masă, de pregătire nici nu mai vorbesc. Pentru că se ştie, staţiunea este renumită pentru efectul benefic pe care îl are pentru sportivi.“

Marius Moraru