Caraş-Severin, Romania

Fie că e vorba despre lucrările ISPA ale cărei gropi le-au deschis unii şi au uitat să le mai închidă, fie despre pământul şi nisipul ce au fost aruncate iarna pe drumuri, peste zăpadă, fie despre nepăsarea altora ori despre banii aruncaţi pe servicii de salubrizare sau pe ajutoarele sociale, totul se rezumă la un cuvânt: praf. Praful şi pulberea s-a ales de curăţenia municipiului de pe Bârzava, care a devenit doar un slogan pe coşurile de gunoi din ce în ce mai puţine din oraş.

Realitatea este că, la Reşiţa, chiar dacă ţi-ai spălat maşina astăzi, ea e plină de praf, că este suficientă o pală de vânt pentru ca aerul să devină irespirabil. Au fost situaţii în care tramvaiele s-au umplut de colbul ridicat de ultimele maşini care au apucat să treacă înainte ca mijlocul de transport în comun să se fi oprit în staţie.

Acestea sunt doar câteva din motivele pentru care duminică seara, 13 martie, municipalitatea a găzduit un comandament la care au participat Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei, conducerea Serviciului de Gospodărie Urbană şi Mediu, a Serviciului de Întreţinere şi Reparare a Patrimoniului Consiliului Local, cât şi reprezentanţi ai Prescom-ului, operatorul de salubritate. În acest cadru au fost stabilite modalităţile de intervenţie, atât ziua, cât şi noaptea, pentru curăţarea mizeriei existente pe străzile Reşiţei de ani buni.

Pentru scurtarea duratei intervenţiei, ţinând cont de vechimea utilajelor pe care le are în dotare Serviciul de Gospodărie Urbană şi Mediu, este necesară închirierea a două automăturători şi a două utilaje pentru umezirea suprafeţei carosabile şi pietonale, se arată într-un comunicat remis redacţiei. Potrivit documentului, până miercuri, 16 martie, inclusiv, se va acţiona în zona Podului Nera, pe str. Libertăţii, Piaţa Republicii, B-dul Muncii şi str. Făgăraşului.

Antoniu Mocanu