Nu de alta, dar de ceva timp mă întreb încotro se îndreaptă acesta. O fi de vină şi stresul cruciadei anti-Băsescu, ce începe să-şi arate efectele, însă cert e că atitudinea sa din ultimul timp îl îndepărtează cam mult de diplomaţia tradiţională a altor foşti lideri ai liberalilor (şi nu mă refer numai la Brătieni).
Săptămâna trecută, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a „botezat“ oficial ca Felix pe Dan Voiculescu, Antonescu s-a şi repezit să-i ia apărarea. Culmea, chiar mai tăios decât însuşi conservatorii! Iar izbucnirea sa împotriva Adrianei Săftoiu, mai ales că nu e nici măcar primul incident de acest gen, ne demonstrează încă o dată (dacă mai era nevoie) că mult-trâmbiţata revoluţie a „bunului simţ“ s-a pierdut pe undeva (poate pe coridoarele unor televiziuni, cine ştie…).
Şi că veni vorba de bun simţ, mai ţineţi minte acum cinci ani scandalul colaborării Monei Muscă? Atunci, acelaşi Antonescu ce dă acum dovadă de o înţelegere şi o îngăduire aproape părintească faţă de Voiculescu, adoptase poziţia sa preferată, care dă bine la public, de personaj dur şi inflexibil, atacând-o fără nici un menajament şi cerându-i capul chiar de la primele zvonuri (nici vorbă să aştepte dovezi sau mărturisiri).
Însă, era de înţeles – Mona Muscă nu-i era de nici un ajutor; ba, mai mult, fiind unul dintre cele mai populare personaje nu doar din cadrul PNL ci din întreaga politică românească, ea constituia un obstacol aproape de netrecut pe drumul către conducerea partidului. În schimb, televiziunile (că ele contează, nu Voiculescu sau mini-partidul său) sunt o trambulină utilă pe calea către Cotroceni.
Ce mă întreb este dacă în cazul în care va ajunge acolo (iar sondajele încă îl dau favorit), va avea oare cinismul necesar să se lepede de Voiculescu? Sau va avea tupeul să continue să-i ia apărarea, oricum şi în orice condiţii, ca acum?
Între timp, în fundal, în spatele unei măşti impasibile, Ponta zâmbeşte. Doar ascultă şi el tiradele colegului de alianţă. Asiduitatea cu care Antonescu îşi face singur rău îl scuteşte pe şeful social-democraţilor de o muncă în plus. Doar e mai simplu, mai eficient şi cu adevărat politic să laşi un aliat incomod să-şi rupă singur gâtul…
Nina Curiţa