Caraş-Severin, Romania

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici au intrat, de duminică, în Postul Paştelui. Până în data de 24 aprilie, reşiţenii care doresc să ţină post vor uita de carne, lapte, ouă şi vor trece pe produse vegetale.

Marii producători şi procesatorii de carne au speculat momentul şi au introdus pe piaţă produse de post. „Carnea“ artificială, făcută cu proteine vegetale, se găseşte în magazinele şi supermarket-urile din municipiu în diverse preparate cum ar fi: crenvurşti (3,89 lei – 250 gr), cârnaţi (4,39 lei – 250 gr), salam (3,95 lei – 300 gr) şi parizer cu verdeaţă (4,19 lei – 250 gr).

Procesatorii au găsit alternative şi pentru lactate, pe piaţă existând caşcaval (17 lei/kg) şi brânză (16 lei/kg) făcute din produşi vegetali şi soia. În această perioadă, la mare căutare sunt şi pateurile de post, care se găsesc pe rafturile supermarket-urilor în diferite sortimente: cu ciuperci, ceapă verde, măsline şi ardei. Preţurile conservelor variază în funcţie de gramaj şi marcă, între 1,60 şi 3,35 lei.

Reşiţenii care nu vor să încerce astfel de produse, găsesc în pieţe, la comercianţi, fructele şi legumele de bază, la preţuri cam „piperate“ ce-i drept. Astfel, kilogramul de roşii se vinde cu 7 lei, castraveţii cu 7,5 lei, dovleceii cu 8 lei, cartofii cu 2,3 – 3 lei, ceapa cu 2,5 – 3,5 lei, conopida cu 6 lei, iar legătura de ceapă verde şi cea de ridichi se vinde cu 2, respectiv 2,5 lei. La fel de scumpă este şi fasolea (6-7 lei kg) şi spanacul (8-9 lei kg), în condiţiile în care kilogramul de pulpe de pui are preţuri cuprinse între 6,5 şi 7 lei.

La sectorul fructe, kilogramul de portocale costă 5-6,5 lei, la fel şi cel de banane, în timp ce kilogramul de kiwi are preţuri cuprinse între 5,5 şi 6 lei. Cele mai ieftine sunt merele, care pot fi cumpărate cu 3 lei kilogramul.

Roxana Nafiru