Caraş-Severin, Romania

Pacienţii acuză diferite cauze pentru stările de leşin. „Vorbim de factori de stres, oboseală, alimentaţie necorespunzătoare, mediul de muncă, hipocalcemie, hipoglicemie, stări generale alterate sau conflicte în familie, fiecare în parte putând cauza stările lipotimice despre care s-a amintit. Cu toate acestea, fiecare dintre angajaţi au medic de familie care poate studia cazul, iar angajatorul este obligat să aibă personal cu competenţe în medicina muncii“, a mai amintit dr. Marius Cotârlă, director medical interimar în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Caraş-Severin.

Controale privind condiţiile de muncă pe linia confecţiilor au fost şi continuă să fie făcute şi de către inspectorii ITM. „Ultimele controale în întreprinderi de confecţii au fost făcute acum două săptămâni, la două firme reşiţene. Nu avem cunoştinţă despre un asemenea fenomen, dar vom studia cazurile semnalate“, a precizat Ioan Jura, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă al judeţului Caraş-Severin.

„Angajatorul este obligat să verifice incidentele de muncă. Cauzele pot depinde de multe variabile, de expunere la anumiţi agenţi. În plus, e greu de stabilit o legătură clară între condiţiile de muncă şi leşinurile amintite. E clar că şi microclimatul poate avea influenţă asupra stării de sănătate. Oricum, fiecare unitate trebuie să aibă, potrivit prevederilor legale, un personal pregătit şi desemnat de protecţie a muncii, fie extern, fie intern“, a precizat Ştefan Bala, inspector şef adjunct pentru sănătate şi securitate în muncă la ITM Caraş-Severin.

Deocamdată o cauză sau o legătură între cazuri nu a fost, oficial, găsită. Fenomen inexplicabil sau boală profesională misterioasă?

Flavius Rotariu