Au hotărât să dăruiască mărţişoare, confecţionate de ei, doamnelor şi domnişoarelor din municipiu. Aceste mici semne simbol, care anunţă sosirea primăverii, au fost realizate în orele de abilităţi practice sub îndrumarea cadrelor didactice M. Zgârdea, M. Mone, G. Micu, M. Anghel, D. Lorintz, S. Olariu, I. Sadovan şi C. Braşoveanu.
În data de 1 martie, între orele 11.30 şi 14.30, elevii vor fi prezenţi în Parcul Tricolorului pentru a aduce un zâmbet pe chipul doamnelor şi a le reaminti că primăvara este aproape.
Inst. Mihaela Zgârdea
