Asta îmi demonstrează că, cel puţin ele două, nu au simţit-o cu adevărat. De ce? Pentru simplul motiv că o criză economică adevărată nu înseamnă să nu mai poţi trăi „decent“. Înseamnă să disperi. Punct.
Nu înseamnă că nu-ţi mai poţi plăti ratele la plasmă, la celularul ultimul răcnet, la mobila din sufragerie sau că nu-ţi mai permiţi să mergi în concediu; înseamnă să mori de foame, de frig, de boală şi de mizerie. Nu-ţi vei mai pune problema că s-ar putea să lucrezi 16 ore pe zi sau că nu vei fi plătit conform diplomei tale (de parcă asta ar trebui să-ţi aducă salariul, şi nu competenţa); vei fi mulţumit, bucuros de-a dreptul, dacă vei avea unde să munceşti chiar şi 18 ore pe zi, şapte zile pe săptămână, cu groaza că s-ar putea să fii dat afară pentru cel mai banal motiv.
Românii, cu largul concurs al clasei politice, au crezut că cel mai cumplit lucru adus de criză înseamnă reducerea cu un sfert a salariilor. Nici vorbă! S-ar simţi cu adevărat ce înseamnă greul dacă s-ar tăia 50, 75 sau chiar 90% din salarii. Sau dacă s-ar munci numai pentru mâncare. Şi nu doar câteva mii sau zeci de mii de români. Ci sute de mii sau milioane. Că de asta se numeşte criză şi nu plimbare prin parc! Iar dacă vreţi să ştiţi ce înseamnă asta, poate mai cunoaşteţi pe cineva care a prins-o pe cea din anii ’30. Sau poate citiţi ce a însemnat. Astfel veţi afla cum germanii ardeau teancuri de bancnote pentru că dădeau mai multă căldură decât lemnele pe care le-ar fi cumpărat cu acei bani. ASTA înseamnă criză.
Şi ştiţi care e cea mai tristă ironie? Că nu ar suferi vinovaţii – nici afaceriştii iresponsabili, nici politicienii populişti, nici campionii la concedii medicale sau asistaţii sociali de profesie. Credeţi că sunt pesimistă, rea? Nu, dar deja m-am săturat să tot aud de criză. Mi-e teamă că în România vom folosi acest termen exact cât am folosit cuvântul „tranziţie“. Şi îl vom folosi ca scuză, argument, motiv pentru orice, trăire, parte din viaţa noastră. Folosindu-l noi, oamenii obişnuiţi, cei trebuie să ne scape de această criză nu o vor face până în 2012 (adică înainte de campania electorală). Dacă am trăi în Libia, Iran, Irak, Afganistan ne-am agăţa de cuvântul soartă sau?
Marţi e 1 Martie. Să aveţi primăvară în suflete şi detaşare. Multă detaşare pentru a trece uşor peste partea urâtă a zilelor frumoase ce vor urma.
Nina Curiţa