Caraş-Severin, Romania

Anul trecut, consilierul local Ioan Benga sesiza autorităţii locale faptul că, de nenumărate ori a cerut o analiză serioasă a numărului de taxe, pentru că Reşiţa a ajuns să fie unul dintre cele mai scumpe municipii ale ţării, din punctul de vedere al numărului dărilor locale.

Răspunsul primarului Mihai Stepanescu a fost acela că problema este deja analizată şi că urmează ca numărul taxelor să fie redus, în vreme ce conducerea de atunci a Serviciului de Impozite şi Taxe din cadrul primăriei se scuza în spatele faptului că taxele speciale sunt stabilite de către fiecare structură din subordinea autorităţii locale în parte, fiind votate de consilieri.

Mai exact, este vorba despre un studiu publicat în urmă cu ceva timp de către Institutul pentru Politici Publice din capitală, potrivit căruia Reşiţa este regina clasamentului în privinţa numărului de taxe speciale, cu 124 de astfel de dări, departajându-se prea lejer de municipiul ocupant al locului II, Târgu Mureş, cu 80 de taxe speciale.

Urmau în top Aradul, cu 67 de taxe speciale, Timişoara, cu 56, Iaşiul, cu 40, Piatra Neamţ, cu 33, Constanţa cu 23, precum şi Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe, cu câte 20. L-am întrebat şi săptămâna aceasta pe primarul Reşiţei care mai este situaţia acestor taxe, acesta explicând că ar fi vorba, de fapt, despre o greşeală de interpretare: „Taxele trebuie unificate pentru că, spre exemplu, la un serviciu avem taxă de xerox de 0,4 lei pe coală, iar la altul de 0,5 lei“.

Am consultat şi noi hotărârile Consiliului Local Reşiţa, pentru a vedea care este situaţia exactă a acestor taxe şi putem spune că, după publicarea studiului legat de taxe, numărul acestora în loc să scadă, a crescut. Printre cele nou introduse se numără cele pentru cinematograf, una de divorţ şi una pusă pe adeverinţele eliberate persoanelor cu venituri reduse care cer ajutoare de încălzire.

Spre exemplu, pentru anul trecut, era în vigoare HCL 442/2009 privind stabilirea taxelor speciale pentru anul fiscal 2010, cu câteva modificări. Documentul înşiră, pe 26 de pagini, taxele speciale pe care administraţia reşiţeană le percepe, printre care nu se prea regăsesc repetări ale tarifului de la xerox.

În schimb, am putut găsi tot felul de taxe pentru autorizaţii şi vize legate de orarul de funcţionare, o „taxă pentru înregistrarea naşterii şi a decesului“, taxe de închiriere inclusiv pe paturi, taxe pentru distribuirea de fluturaşi sau materiale promoţionale în Reşiţa, taxe pentru deţinerea de vehicule şi utilaje lente, inclusiv o „taxă pentru efectuarea încasării/virării timbrului arhitecturii“, taxe de păşunat, de copiat documente din arhivă, de eliberat copii după adeverinţe şi multe altele. Toate votate de consilieri…

Un lucru este cert: deşi oraşul este şi în topurile sărăciei şi ale şomajului, potrivit aceluiaşi studiu, nu demult, Reşiţa era în top şi în privinţa gradului de colectare al acestora de la agenţii economici, care era atunci de 99%.

Antoniu Mocanu