Motivele încetării plăţii ajutoarelor sociale sunt diverse, de la neprezentarea adeverinţelor de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pe o perioadă mai mare de trei luni, la acordarea ajutorului social, fără să se ţină seama de toate bunurile familiei beneficiare, aşa cum prevede legea.
„În toate cazurile în care s-a dispus încetarea dreptului de ajutor social, s-a dispus şi recuperarea sumelor acordate necuvenit“, a spus, în cadrul şedinţei Comitetului pentru Persoanele Vârstnice, inspectorul social Elena Solomonesc.
Mai exact, primăriile vor trebui să recupereze aceşti bani de la beneficiarii care au încasat sumele respective ilegal. Însă, nimeni nu-i trage la răspundere pe cei ce au acordat nejustificat aceşti bani…
În controalele desfăşurate în Caraş-Severin, au fost întâlnite situaţii în care 400 de persoane vârstnice, singure, fără nici un venit, nu pot primi ajutoare sociale deoarece deţin teren în suprafaţă mai mare decât permite Legea 416, cea a venitului minim garantat. Din acelaşi motiv, aceste persoane nu pot primi nici ajutoare pentru încălzirea locuinţei.
„Acest fapt reprezintă o problemă în Caraş-Severin, deoarece este vorba despre persoane vârstnice care, deşi deţin teren agricol, nu obţin nici un venit din acesta. Sunt persoane în vârstă, bolnave, singure, care nu îşi pot lucra pământul. De asemenea, nu au posibilitatea să vândă acest pământ sau să îl dea în arendă, din lipsă de ofertanţi sau din cauză că nu au banii necesari pentru începerea procedurii de succesiune. Nu în ultimul rând, în multe localităţi aceste terenuri sunt fâneţe, care în situaţia actuală economică nu aduc nici un venit“, a spus prefectul judeţului, Octavian Ţunea. Pentru cei 400 de bătrâni se încearcă să se găsească în această perioadă soluţii.
Anca Preda
