Caraş-Severin, Romania

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, anul acesta ne aşteptăm la o redesenare a Reşiţei, cel puţin din prisma parcărilor. Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei, spunea că faza de dosar a regândirii locurilor de parcare se va finaliza zilele acestea, urmând ca din martie să se treacă la fapte. În prezent, potrivit primarului, Reşiţa are 6.214 locuri de parcare, pentru care se încasează câte 60 de lei pe an.

„Spaţiile de parcare sunt limitate, iar Reşiţa este deficitară la parcările de reşedinţă, spune Stepanescu. Se mai aplică şi amenzi, dar nu există o firmă care să ridice maşinile care parchează în locuri nepermise pentru că licitaţia a fost contestată. Cu siguranţă va fi organizată o altă licitaţie“.

Un lucru este cert: oamenii primăriei au identificat 4.200 de noi locuri de parcare în cele patru microraioane din Lunca Bârzavei, pe Calea Timişoarei şi în Valea Ţerovei, şi alte 1.500 în zona Centrală şi în Luncă, şi cam încă o dată pe atât în zona veche a oraşului.

„Vom obţine toate avizele, vom trece la scoate la licitaţie execuţia lucrărilor, şi vom încerca eficientizarea actualelor locuri de parcare, a explicat primarul într-o recentă conferinţă de presă. Vom vedea cât este preţul în prezent şi toate acestea vor interveni cu ponderi în caietul de sarcini. (…) Aici, în centru, vom avea de-a face cu o parcare etajată. Am căutat în România, în condiţii de criză, o firmă şi vom avea o primă parcare etajată – parter şi patru etaje, la ultimul etaj vom avea de-a face cu un loc de plecare a telecabinelor. Eu cred că situaţia la Reşiţa este una specială. În primul rând, nu putem vorbi de parcări subterane pentru că avem de-a face cu reţele care nu au o evidenţă foarte clară, pentru că actualii operatori nu o au. Şi în al doilea rând, avem de-a face şi cu existenţa unei reglementări legate de spaţiile verzi. Pentru a fi în regulă, vorbim de parcări verzi, pentru că actualul sistem de canalizare nu permite! Dacă vom cimenta, apele vor fi direcţionate spre actualul sistem de canalizare care nu este pregătit şi care abia face faţă acum. În plus, sistemul acesta cu parcări verzi se regăseşte în toate oraşele mari, respectate în România, dar mult mai vizibil în Occident“.

Antoniu Mocanu