Caraş-Severin, Romania

În urma celor opt controale mixte la care au participat, pe lângă inspectorii Autorităţii Rutiere Române, echipaje de poliţie şi personal al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), au fost aplicate 11 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 55.000 de lei.

„Pe lângă acestea, la finalul săptămânii au avut loc alte trei controale la care au participat doar cei cinci inspectori ai ARR Caraş-Severin. Unul dintre acestea, cel de vineri, s-a încadrat într-o serie desfăşurată la nivel naţional“, a precizat Nicuşor Fuicu, şeful agenţiei ARR Reşiţa. Au fost verificate diagramele şi cardurile tahograf, precum şi timpii de odihnă ai şoferilor. De asemenea, au fost verificaţi cinci operatori de transport, controale finalizate cu patru amenzi, în valoare totală de 140.000 de lei, aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul de mărfuri şi persoane.

„Inspectorii ARR au dreptul, potrivit legii, să oprească în trafic autovehiculele destinate transportului de marfă peste 3,5 tone şi de persoane cu peste nouă locuri. În timpul controalelor de vineri, am aplicat o amendă de 10.000 de lei unui conducător auto, pentru refuzul de a se supune controlului. A fost vorba despre un transport de material lemnos, oprit pe DN6, pe raza municipiului Caransebeş“, a mai precizat Fuicu.

Alte trei amenzi, în valoare totală de 26.000 de lei au fost aplicate de controalele inspectorilor ARR, unui autovehicul fără licenţă fiindu-i suspendat şi dreptul de utilizare, prin ridicarea plăcuţelor de înmatriculare şi a talonului.

Flavius Rotariu