Caraş-Severin, Romania

Protocolul uneşte organizaţiile judeţene ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Conservator. Consiliul de conducere al noii formaţiuni este format din şase membri, câte trei din partea fiecărui partid. Astfel, din partea PNL au fost desemnaţi Iustina Turnea, IulianGeorgevici şi Marcel Vela, iar din partea PCIoan Ţundrea, Aurel Marcu şi Mihai Răducanu.

„Organizaţia va funcţiona prin întâlniri bilunare ale consiliului de conducere care va lua decizii implementate în cele două partide. Se specifică în protocol faptul că, atât PNL cât şi PC îşi păstrează structura, identitatea şi doctrina“, a precizat Marcel Vela, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL.

Pe de altă parte, protocolul cu PSD ce va da naştere şi în Caraş-Severin la Uniunea Social-Liberală va fi semnat, la Bucureşti, în data de 2 martie, la ora 11.00. „Era imperativ ca partidele de opoziţie să se asocieze într-o alternativă la guvernare, care este deschisă pentru oricare alt partid care doreşte să adere la această idee. Uniunea poate aduce chiar o schimbare a clasei politice“, a declarat Iustina Turnea, secretarul coordonator al PNL Caraş-Severin.

„Se prevede o primăvară politică de dezgheţ şi relansare. În altă ordine de idei, schimbarea premierului Emil Boc cu un independent este recunoaşterea publică a eşecului guvernării PDL“, a precizat Iulian Georgevici, vicepreşedintele PNL Caraş-Severin.

Flavius Rotariu