Caraş-Severin, Romania

Pe aici treceau odată locuitorii Văii Caraşului în drumul lor spre Iugoslavia. Drumul urca un deal din apropiere scurtând accesul spre ţara vecină. Se pare că vechea legătură va fi restabilită printr-un proiect transfrontalier derulat cu sprijinul Consiliului Judeţean (CJ) Caraş-Severin.

Conform primarului Ion Moşoarcă, drumul va lega comuna de localitatea sârbă Marcovăţ, localitate care a finalizat deja legătura cu graniţa. De altfel, pe 19 iulie a.c. a avut loc prima trecere simbolică a graniţei. „Într-un cadru festiv, delegaţia şi oficialii din Serbia au fost prezenţi la Grădinari. Pe 20 sau 27 septembrie, se va face trecerea în sens invers“, ne-a declarat primarul.

Ideea reabilitării vechiului drum se bucură de simpatie din partea sătenilor, lucru pe care l-am înţeles discutând cu unii dintre ei. Preotul Vichentie Molin consideră că redeschiderea drumului reprezintă o necesitate, iar transpunerea în fapte a acestei idei este un lucru extraordinar. Părerea sa este împărtăşită de un alt sătean, care consideră că întregul judeţ va avea de câştigat dacă drumul va fi redeschis. „Sârbii au construit deja drumul. La ei, partea carosabilă măsoară şapte metri lăţime“, ne-a spus localnicul.

Unul dintre bătrânii satului consideră drumul o importantă cale de comunicaţie care le-ar deschide locuitorilor comunei posibilitatea de a călători spre ţara vecină.

Ionel Ivaşcu

[email protected]