Oraşul, care altădată părea pustiit, e plin de viaţă. Din Zona Gării, unde se lucrează de zor la campusul Liceului Agricol din oraş, şi până la primărie. Parcurile, puţine la număr de altfel, sunt îngrijite iar drumul ce străbate oraşul de la intrare până la Liceul „General Dragalina“ este proaspăt asfaltat.
Deci se poate, acolo unde se vrea. Alimentarea cu apă şi canalizarea în Zona Gării sunt finalizate, locuitorii de acolo beneficiind de apă non stop. Studiul de fezabilitate pentru reabilitarea reţelei de apă în partea montană a oraşului va fi depus până în 12 septembrie, în vederea obţinerii finanţării, la Agenţia de Dezvoltare a Zonelor Miniere.
„Am identificat câteva surse de apă cu debit mare şi sper ca lucrurile să decurgă bine“ ne-a spus primarul oraşului, Ionel Goga.
Marţi, în şedinţa Consiliului Local Oraviţa, va fi supus aprobării proiectul privind înfiinţarea unei baze sportive multifuncţionale, iar pentru finanţare acesta va fi depus în 28 august 2008 la Cancelaria primului ministru. Primarul Goga ne-a spus că acum se lucrează la studiul de fezabilitate pentru reabilitarea şi dotarea căminului cultural din Ciclova Montană.
„Mai revenim cu un proiect la Ministerul Mediului pentru reabilitarea parcului din faţa primăriei, cel mai important din oraş. Valoarea totală a proiectelor pe care le derulăm se ridică la zeci de miliarde de lei vechi“ a mai adăugat primarul Oraviţei.
Nina Curiţa
