Bătrânul de acum nu uită cei aproape cinci ani petrecuţi la poalele Munţilor Ural, în fosta URSS. Muncă grea, puţin timp pentru odihnă, hrană proastă, vânt hain şi frig de până la -60 de grade.
Asta au îndurat germanii din Caraş-Severin care, în 1945, luau drumul spre URSS. Şi nimic nu s-a şters din amintirea lui Carol Berezniak.
Ani de muncă
Acesta nu uită nici că, până la Berezovsk, unde avea să muncescă la întreţinerea utilejelor, a călătorit 36 de zile, că mânca fiertură de varză, 700 de grame de pâine pe zi şi din când în când grâu fiert dat pe cartelă. „În 1946, ajunsesem la 35 de kilograme. Am început să-mi revin după decembrie 1947, când s-au scos cartelele pentru hrană şi haine“, îşi aminteşte bătrânul ajuns la 82 de ani.
Se lucra în schimburi de câte opt ore, cu jumătate de oră pauză de masă. Pauză „ştearsă“ însă din tura de noapte, când se muncea şapte ore fără întrerupere. Mulţi şi-au găsit odihna în pământul Siberiei, în gropile săpate de cei rămaşi în viaţă. Printre supravieţuitori a fost şi dl Berezniak.
Înapoi acasă
În 1949 au început să se petreacă lucruri stranii în lagărul de muncă şi-n gara aflată la 500 de m de acesta. Carol Berezniak a trăit să vadă ziua întoarcerii acasă. Se întâmpla în decembrie 1949.
Întors la Reşiţa, de unde, în 1944, fusese luat de pe stradă, şi-a reluat vechiul loc de muncă, şi-a continuat studiile şi a continuat să muncească până în 1985, când a ieşit la pensie.
Astăzi, îşi trăieşte liniştit bătrâneţile alături de soţia cu care locuieşte într-un apartament de pe Calea Caransebeşului.