Sala Sporturilor din Piteşti a găzduit, în zilele de 22 şi 23 martie a.c., întrecerile „Cupei Primăverii 2008“ la handbal masculin, cu participarea a patru echipe, printre care şi U.C.M.R.
Chiar dacă „secundul“ Gligore Czari, care a condus echipa de pe margine, nu a avut la dispoziţie patru titulari, formaţia reşiţeană a câştigat turneul piteştean, înregistrând trei victorii: 34-31, cu Energia Pandurii Tg. Jiu; 36-35, cu C.S.M. Oradea; 35-34, cu Universitatea C.S.M. Piteşti.
„Băieţii s-au comportat bine, foarte bine, în condiţiile în care adversarii noştri au evoluat cu garniturile complete, ne-a declarat antrenorul Gligore Czari“.
Patru absenţi
U.C.M.R.: Ionescu, Antonaru – Pasic, Pârvan, Cuciula, Vaidasigan, Pancu, Olah, Macovei, Ciubotariu, Grozăvescu şi Macovei.
N-au efectuat deplasarea Bojan Butulija şi Adrian Tucanu, menajaţi, având în vedere vârsta coroborată cu programul foarte încărcat pe care l-au avut în ultima perioadă, şi Rohozneanu şi Irimescu, aflaţi în turneu în Ungaria, cu naţionala României.
Marius Moraru
