Săptămâna aceasta a avut loc o şedinţă a Comisiei Interministeriale de Avizare a Lucrărilor Mari de Investiţii, prezidată de către secretarul de stat Horia Irimia. În cadrul acestei şedinţe au fost avizaţi indicatorii tehnico-economici ai aplicaţiei ISPA referitoare la lucrările din Caraş-Severin.
Avizul acestei comisii era necesar, întrucât o parte din cele 52 de milioane de euro necesari vor fi obţinuţi dintr-un credit extern. „Banii respectivi provin atât din acest credit, cât şi din fonduri ale guvernului şi ale Uniunii Europene“, ne-a declarat Horia Irimia.
Nina Curiţa
