Caraş-Severin, Romania

În Ezeriş, pârâul Tău, afluent al râului Pogăniş, a depăşit cotele de atenţie, patru gospodării căzând astfel pradă apelor. Din fericire, pagubele materiale nu se ridică la nivelul anilor precedenţi, apa ajungând doar în curţile şi grădinile oamenilor.

Cetăţeni speriaţi

La faţa locului erau oamenii afectaţi de ape şi viceprimarul Florin Grecu, alături de Ion Ştefani, reprezentantul ISU. Din spusele viceprimarului am aflat că în fiecare an sunt probleme din cauza ploilor torenţiale şi, din păcate, tot ce pot face autorităţile e să… „aşteptăm să nu mai plouă“.

Am dorit să stăm de vorbă cu primarul comunei, însă dânsul nu a dorit să comenteze nimic.

„Dacă ploaia nu se opreşte vom avea probleme. Tot ce putem să facem este să evacuăm animalele deoarece ele sunt cele mai afectate. Oamenii nu sunt în pericol“, ne-a spus Ion Ştefani.

Potopul mai întâi, avertizarea.. după

Situaţia nu este la fel de roz pentru locuitorii din Zorlenţu Mare unde Pogănişul a „reuşit“ să scoată afară din casă o familie. Conform primarului Viorel Işfan, trei gospodării sunt afectate de inudaţii una dintre ele fiind în pericol mai mare din cauza faptului că apa a ajuns în casă.

„Am intervenit cu toate utilajele noastre pentru a evacua femeia şi fiica de şapte ani a acesteia. Din păcate, am avut ceva probleme pentru că doamna nu a dorit să părăsească casa. Alături de poliţie am spart uşa pentru a le scoate afară. La ora actuală, cel mai important lucru este ca oamenii să fie în siguranţă“, ne-a mai spus edilul, care a rămas surprins în clipa primirii faxului cu avertizarea de Cod Galben.

Asta după ce de o zi întreagă oamenii luptau împotriva apelor…
Autorităţile din Zorlenţu Mare au rămas „pe poziţii“ toată noaptea pentru a fi pregătiţi în caz de înrăutăţire a situaţiei.

Alexandra Mănescu

[email protected]