Caraş-Severin, Romania

Până nu demult, Ciudanoviţa şi Lişava erau două sectoare renumite ale E.M. Banat Oraviţa. Astăzi a rămas doar o tăcere mormântală. Valentin Calen, şeful Biroului de Protecţie a Mediului la C.N.U. Banat Oraviţa, ne-a vorbit despre lucrările derulate în zonă.

Lucrări de ecologizare

Aflăm că s-au executat lucrări de închidere subterană până la orizontul -200, atât la Lişava cât şi la Ciudanoviţa, au fost rambleate puţurile 1 şi 2 ZI Ciudanoviţa, 5 şi 6 ZI Dobrei, 1 şi 2 Natra.

Parţial a fost rambleat şi puţul 4 ZI Dobrei Nord. În prezent se face amenajarea platformei de la puţul 2 Ciudanoviţa în vederea inerbării. La galeria 2, s-a stabilizat din punct de vedere geomecanic cu gabioane, adică zid de piatră şi plasă, la talpa haldei, după care se aşează un strat de sol vegetal şi se face inerbarea.

Domnul Calen precizează că s-a finalizat regiometrizarea haldei Natra, urmând ca în scurt timp să fie executate şi aici lucrări de ecologizare.

În prezent construcţiile miniere sunt demolate, apa provenită din mină este tratată permanent, iar factorii de mediu sunt atent monitorizaţi.

Doru Chiriac

[email protected]