Caraş-Severin, Romania

Fetele, una roşcată şi alta brunetă, s-au pregătit să îi ofere clientului o partidă de sex cu accente sadomaso. Spre surprinderea lui Brenciu, cele două prostituate l-au abordat foarte dur, biciuindul şi legându-l cu cătuşe. Mai mult decât atât, în locul unui fundal sonor relaxant, în încă pere se auzea „Mobscene“, o melodie interpretată de excentricul Marlyn Manson.

Fetele, îmbrăcate în lenjerie intimă confecţionată din piele, au trecut la figuri de-a dreptul dure, exact aşa cum solicitase simpaticul client. Brenciu îşi aminteşte că a fost o experienţă traumatizantă de pe urma căreia era să rămână fără moştenitori.

Şi asta deoarece prostituatele au insistat cu atingerile „hard“ într-o zonă extrem de sensibilă şi care i-au pricinuit o durere puternică ce l-a urmărit două zile după inedita experienţă.

Acesta a realizat abia într-un târziu că, din cauza faptului că engleza i-a jucat feste, a avut parte de o partidă de sex sadomaso. Brenciu a povestit amuzat că în loc să spună că doreşte ceva „hot“ – în traducere, „fierbinte“ -, i-a ieşit pe gură „hard“, adică „dur“, ceea ce s-a şi întâmplat.

Sursa: Interesul Public