Marţi, 26 august, s-a desfăşurat proba la alegere din aria curriculară corespunzãtoare specializării (E) – scrisă sau practică. Potrivit datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, la testele scrise ale acestei probe au participat 21.341 elevi din numãrul total de 23.131 înscrişi.
Din totalul elevilor care au susţinut probele scrise, 37 au fost eliminaţi deoarece au fost depistaţi copiind sau au avut tentative de a frauda examenul. Cei mai mulţi, în număr de opt au fost depistaţi la Braşov, în timp ce alţi şapte candidaţi au fost prinşi în Bucureşti.
Rate ridicate de participare s-au înregistrat în judeţele Suceava – 98,21%, Arad – 97,18% şi Mehedinţi – 97,82%. Cu o prezenţă de sub 85% figurează judeţele Vaslui – 83,10%, respectiv Braşov şi Covasna, ambele cu 83,92%.
Sursa: Realitatea.net
