Caraş-Severin, Romania

Gurile rele vorbesc despre o perioadă din viaţa solistei, în care Anda şi-a făcut bagajele şi a zburat în America la mama sa, stabilită acolo de aproape zece ani.

S-a iubit cu o lesbiană în America

O prietenă de-a sa povesteşte că, odată ajunsă în Statele Unite, mama Andei a început să o introducă în cercul său de cunoştinţe în care se învârteau chiar şi lesbiene.

Frumuşică şi fără prejudecăţi, Anda s-a împrietenit cu o tânără la fel de arătoasă, dar care, spre surprinderea vedetei, dorea ca Anda să îi fie mai mult decât prietenă. Pentru a-i fi în preajmă, aceasta s-a oferit să îi fie ghid Andei şi să îi arate frumuseţie New York-ului. Încetul cu încetul, între cele două se pare că s-a legat o prietenie foarte strânsă, acestea petrecând ore în şir împreună. Fie că mergeau la shopping sau că luau masa la restaurant, Anda Adam părea că se simte foarte bine în compania tinerei lesbiene, aproape uitând că venise de fapt în State să petreacă ceva timp alături de mama sa.

Pe de altă parte, nici mama Andei nu a părut să fie deranjată de faptul că între fiica sa şi prietena lesbiană se înfiripase ceva, ba dimpotrivă, părea să accepte foarte bine ideea, conştientă fiind că este doar o experienţă ce nu trebuie ratată. Numai că solista nu a găsit în ea curajul necesar pentru a experimenta această noutate din punct de vedere sexual.

Mama Andei Adam, iubită de lesbiene

Aşa mamă, aşa fiică, ar putea fi tradusă relaţia dintre cele două. De când s-a stabilit în America, mama Andei Adam a reuşit să îşi formeze un cerc foarte larg de cunoştinţe, multe dintre acestea din rândul minorităţ ilor sexuale. Este de apreciat că aceasta şi-a depăşit prejudecăţile cu care venise din România şi şi-a făcut prietene foarte bune din rândul lesbienelor.

De altfel, se pare că locuinţa din New York a mamei Andei este locul preferat de întâlnire pentru cele din anturajul său. Dacă dăm crezare surselor, atunci experienţa prin care a trecut Anda Adam în urmă cu ceva timp ar putea reprezenta o motivaţie pertinentă pentru determinarea cu care încearcă să atragă atenţia asupra drepturilor minorităţilor sexuale.

Cu atât mai mult cu cât, recent, solista ar fi spus la o beţie că este dispusă să îşi îndeplinească dorinţa ascunsă de a face sex cu o femeie. Pentru a demonstra că este alături de cauza lor, Anda Adam a acceptat curând să cânte în cel mai popular club bucureştean în care petrec lesbienele şi homosexualii. Vedeta a părut că se simte extrem de bine în compania acestora, ea reuşind să facă un show de zile mari.

Dat fiind faptul că iubitul său, Victor Slav, nu a însoţit-o pe Anda la petrecere, este de bănuit că acesta nu ştie că în trecutul partenerei sale a existat o perioadă în care aceasta a iubit o femeie. Altfel, nu credem că acesta ar fi stat liniştit acasă, cu gândul că Anda nu ar putea ceda tentaţiei.

Sursa: Interesul Public